Arta de a nu fi TU

In general sunt de parere ca e bine in orice relatie (de orice tip – prietenie, familie, dragoste) sa spui pe nume lucrurilor, sa nu minti, sa nu ascuzi, sa nu eviti sa discuti anumite subiecte, sa nu alegi sa nu spui ce te doare, ce te deranjeaza. Dar in ultima vreme imi dau seama din ce in ce mai des ca e tare greu sa impaci si capra si varza.

De cele mai multe ori ceea ce simti tu nu corespunde neaparat cu ce simte cealalta parte. Si asta mai ales daca este vorba despre o frustrare, gen nu iti convine ceva, te deranjeaza cum se poarta, ca nu face nu stiu ce, etc. Oricat de buna ar fi comunicarea, ea doare. Ca tot raul e spre bine se stie, dar pe moment iti lasa un gust amar, asta si pentru ca de obicei vine dupa o cearta in prealabil.

Ce te faci si daca persoana careia vrei tu sa ii spui ce te doare nu prea accepta sa spui dinastea? Ca poate intelege gresit, ca esti dezamagit, poate ajunge sa priceapa ca-i bun de nimic si iese un mare iures din toata dorinta ta de a fi bine?

Personal am ajuns sa cred ca uneori e mai bine sa te pronunti cand e vorba de lucruri cu adevarat importante. Nicidecum pentru chestii de genul “Vai, nu ti-ai strans hainele in dulap”, “N-ai pus papucii la locul lor”, si alte si alte afirmatii de genul “Nu-mi place aia si aia si ailalalta la tine”. Cel putin noi, fetele, si femeile in general, avem tendinta de a face din tantar armasar si ajungem sa ne certam pentru niste porcarii care nu fac decat sa oboseasca o relatie.

Daca asta inseamna sa nu fiu eu, sa mai las de la mine pentru binele unei relatii, daca trebuie sa ma si abtin daca imi pasa sa nu supar omul de langa mine, atunci imi asum riscul. E cu adevarat o chestiune delicata si greu de facut, este o calitate sa stii sa te consumi doar pentru ce conteaza cu adevarat, decat sa deschizi gura si sa isti scandal pentru orice nimic de zi cu zi. Viata e si asa destul de complicata si grea ca sa ne-o facem si mai dificila.

Nu zic ca e mai bine sa taci si sa inghiti, zic ca trebuie sa stii ca o relatie depinde mult de modul in care o tratezi. Daca te preocupi mai mult sa fie bine decat sa gasesti motive ca nu-i buna, daca tii mai mult la maruntisuri decat la lucrurile mari, risti sa o alterezi fara remediu. Eu recunosc ca mai gresesc, recunosc ca ma apuca sa dau importanta unor aspecte de care nu imi pasa foarte tare sau pe care le stiu si nu inteleg de ce continui sa le reprosez. E bine totusi sa iti dai seama, constientizarea e primul pas catre rezolvare.

E cu adevarat o arta, sa stii sa te controlezi, sa fii TU dar totusi nu prea, pentru binele tau si a celor din jur, sa nu dai verde in fata ceva ce il va durea pe celalalt si tu stii ca poti trai cu acel lucru, ca nu-i asa grav. Un fel de altruism, sa zicem. Poate suna ca o limitare a exprimarii libere, dar o sustin, prefer ca uneori (cand ma apuca pandaliile) sa aleg sa nu fiu eu, ca sa existe noi.